DESPRE NOI

DEZVOLTATOR

Cu o experienţă de peste 10 ani, în domeniul imobiliar, dezvoltatorul ansamblului Valcom Residence Tractorul deţine, în portofoliu, numeroase proprietăţi, pentru toate acestea fiind atât dezvoltator cât şi constructor.

Experiența, know-how-ul și seriozitatea de care a dat dovadă, atenția la detalii și, mai ales, abilitatea de a oferi soluții optime de locuire, fac ca Valcom să dețină un portofoliu remarcabil, de lucrări atât civile, cât și pe segmentul industrial, acesta construind: case, blocuri, hale de producție sau depozitare, școli și grădinițe

Ca şi dezvoltator, imobilele realizate se încadrează în categoria clădirilor middle-premium, datorită calității finisajelor, printre imobilele realizate de către acesta, numărându-se:

  1. Green Vista – 10 case, în zona de Sud a Focșanului;
  2. Green Vista 4 – 140 case, în zona de Nord a Focșanului;
  3. Bloc Central D+P+6 – Focșani (zona Colegiului Unirea);
  4. Bloc D+P+2M – Zona Centru Civic Focșani;

 

ECHIPA

Compania dispune de specialiști, orientați, prin abordare, prin adoptarea unor soluții inovatoare și, mai ales, prin respectarea standardelor de calitate și a normelor de siguranță,
spre nevoia de identificare a unui spațiu locativ, care să întrunească necesitățile și dorințele viitorilor săi rezidenți.

 

PROFESIONALISM

Vă asigurăm că, pe întreaga perioadă de colaborare, veți fi în contact direct, cu un reprezentant al companiei noastre, care vă va ține la curent, cu stadiul lucrărilor, oferindu-vă întreg sprijinul, pentru a avea un parteneriat de tip win-win.